Admirând turnul înclinat de la Pisa!

Pentru că unul dintre colegii mei din Columbia trebuie să se întoarcă în patrie anul acesta, nu putea pleca din Italia fără să fi vizitat cel mai faimos turn înclinat din Italia, poate chiar din lume.

Așa că în una dintre zile acestea, pe înserat, am ajuns în piața catedralei din vechiul oraș toscan, fostă putere militară maritimă. De altfel cuceririle de la începutul mileniului trecut le-a permis pizanilor să construiască atât de mult și de frumos, complexul Catedrală/Baptisteriu/ Clopotniță/Cimitir fiind doar un exemplu.

Desigur că nu este nevoie să dau eu aici amănunte istorice sau tehnice, acestea se găsesc cu ușurință în diverse locuri pe internet. Nici măcar frumusețea turnului nu trebuie să o laud, pentru că vorbește de la sine. Ceea ce vreau sa comunic prin aceste rânduri este altceva.

Ajungând într-un loc atât de faimos fiecare vrea să imortalizeze momentul cu

fotografii, aici însă fotografiile au un caracter deosebit. Jucând cu iluzia optică a distanțelor fiecare vrea să se fotografieze în ipostaza de salvator al turnului, încercând să susțină turnul înclinat. După cum vedeți am făcut și eu o astfel de poză, dar dincolo de palmaresul de „salvator” cu acte în regulă cred ca este altceva în acea încercare magică de a susține imensa capodoperă arhitecturală.

De altfel, turnul colopotniță a fost supus unui lung proces stopare a înclinării, pentru că avea cu adevărat nevoie. Când l-am văzut pentru prima dată, acum mai bine de zece ani era chiar legat cu șufe de oțel. Deci acțiunea „salvatorilor” este necesară, chiar dacă, în mod obișnuit, această operațiune se face în alt mod. Este chiar plăcut să vezi cât interes ocrotitor au oamenii aflați în preajma unei opere de artă care este în pericol de ruină. Interesul pentru frumos, pentru a salva frumosul, poate să spună ceva despre omul de astăzi. Până la urmă nu este chiar așa de grav precum pare! Sau, cu alte cuvinte, mai este cel puțin o sămânță de bine în inima contemporanilor noștri.